Isteria naţională “nu ştiu”

12 decembrie, 2010, 5:04 | Autor: Eduard ALEXIANU

După cum bine ştiţi, ieri cu acordul TV-M Piatra Neamţ am preluat interviul cu Ciprian. Imediat după urcarea pe YouTube s-a creat  o adevărată controversă în jurul filmuleţului care a strâns in doar 24 de ore peste 150.000 de vizualizări. De aici au plecat numeroase critici, aduse în secţiunile de comentarii de pe YouTube şi 1doi3.

ciprian-fotoFiindcă respectăm publicul care ne urmăreşte, venim cu câteva precizări menite să facă mai bine înţeles scopul interviului realizat de cei doi prezentatori de la TV-M, încercănd să răspundem astfel unei părţi din cele peste 1000 de comentarii, în marea lor parte negative.

1. Scopul principal a fost ilustrarea adevăratei feţe a omului care a reuşit să devină popular doar prin cateva cuvinte. Această popularitate nu i-a făcut de fiecare dată numai bine, după cum zice chiar el: “Sunt mulţi care se dau mari prin oraş, sunt fiţoşi şi se împing în mine. Nu îi bag in seamă. Sunt indiferent şi merg înainte.”

2. TV-M a vrut să arate adevăratul caracter al omului care a fost luat în râs şi batjocorit, care până mai ieri era considerat de mai toţi un om al străzii. Cu toţii am putut vedea în primul rând bunătatea acestui tânăr, pe care mulţi dintre noi nu o au.

În al doilea rând vedem că Ciprian ştie mult mai mult decât „nu ştiu”. A avut ambiţia să termine 12 clase în condiţii speciale şi are bine înrădăcinate unele valori morale care lipsesc multora dintre cei care îşi spun intelectuali şi portă diferite titulaturi pe care şi le pun mândrii înaintea numelui.

3. Chestionarul a fost conceput pentru a nu leza în niciun fel imaginea lui Ciprian, fiindu-i adresate întrebări legate de felul în care arată viaţa lui după valul de popularitate din ultimul timp, iar apoi au fost abordate şi subiecte generale ale zilelor noastre. Ciprian a dovedit prin răspunsurile sale că nu este incapabil să formuleze o propoziţie pertinentă, aşa cum fusese parodiat în multe emisiuni de divertisment.

Prezentatorii nu au insistat să il pună să răspundă la singura întrebare de care s-a simţit rusinat.

4.Ieşirea pe care unul dintre prezentatori a avut-o a fost spontană, iar moderatorul nu a avut intenţia de a râde de problemele ce ţin de sănătatea acestuia. A fost un gest necontrolat şi regretabil în acelaşi timp.

5. După difuzarea interviului protagonistul va avea doar de câştigat ca imagine, dar şi material. I-a fost dată ocazia de a le arăta caracterul său celor care l-au ironizat şi jignit în primul clip.

După vizionarea interviului mulţi dintre cei care au comentat au realizat că sufletul bun şi sincer vine în compensarea deficienţelor de vorbire, iar majoritatea vizitatorilor au regretat că au râs de interviul mai vechi de pe YouTube.

După ce a văzut interviul, Mihai Bendeac a descoperit, pe langă zecile de mii de oameni care au văzut filmuleţul, modul deosebit de a gândi al acestui om simplu în aparenţă şi a făcut o promisiune pe blogul său:

I-am bagat in alerta pe cei din echipa mea de productie. Zilele astea punem la cale un plan pentru a-i face lui Ciprian cel mai frumos Craciun din viata lui. Si veti vedea de ce spun asta. Sper sa-mi iasa!”

6. Utilizatorii YouTube care îşi doresc ştergerea materialului video, au intenţii bune în motivările lor, dar nu în contextul unui drept la replică al unui om care a fost ironizat de sute de mii de oameni. Cel mai normal, ar fi fost apariţia unor petiţii legate de ştergerea filmului mai vechi, în care imaginea lui Ciprian a fost serios prejudiciată pe plan naţional.

7. Din vizualizările pe YouTube, 1doi3.ro nu are niciun beneficiu material, iar TV-M nu câştigă puncte de rating, emisiunea fiind difuzată înainte de apariţia clipului pe internet. Noul val de popularitate naţională îi aparţine în exclusivitate lui Ciprian, TV-M şi 1doi3.ro având un target local, deci niciun beneficiu din recenta apariţie a detaliilor din interviu în revistele naţionale şi pe numeroase bloguri ale unor personalităţi.

Cu siguranţă vor exista critici şi acuze aduse în continuare postului TV-M, 1doi3.ro şi în special celor doi prezentatori. Prin argumentele aduse mai sus am ţinut să vă prezentăm adevăratele intenţii care au avut la bază interviul. Timpul va dovedi dacă cei care l-au conceput sau cei care îl critică i-au adus ceva în plus sau în minus lui Ciprian.

Din reacţiile voastre am putut desprinde doar că el este perceput de publicul larg cu totul diferit faţă de primul clip.

Citeste si: Duplicitatea unor comentatori în fenomenul “Nu ştiu”


PUBLICITATE

oferte tari piatra neamt

Posturi similare

  1. Octavv spune:

    Ma bucur ca s-a clarificat totul. Eu unul mi-am batut gura degeaba pe youtube. Sper ca articolul de fata sa lumineze mintea multora dintre comentatorii extrem de suparati.

    Mama, ce limbaj academic am :D

  2. [...] bine. O gluma, ajunge sa fie exploatata ca si umor national. Cine e devina? Televiziunea! Cei de la TV-M, se scuza pentru interviul luat la Ciprian. Bai idiotilor, lasati cacaturile astea si faceti un bine. [...]

  3. Citeste, ba! spune:

    Multumesc ca ati scris acest articol. Sper sa bage si ipocritii la cap si sa nu-si mai dezvaluie caracterul lor “minunat” prin comentariile pline de insulte si injuraturi pe youtube / alte site-uri.

  4. bogdan spune:

    asa sa va ajute d-zeu sa se bata joc si de voi .m-ati dezamagit

  5. lelya spune:

    baietii astia 2 ne iau de fraieri!sa va ajute si pe voi,ma prostilor,altii asa cum l-ati ajutat voi pe el!se vede clar atitudinea tendentioasa a celor 2 comentatori!!!!!!!!!!!!rusineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee………..

  6. Lupu spune:

    mi`as dorii ca macar 10% din populatia romaniei sa gandeasca ca Ciprian…. dar din pacate este doar un vis care nu se va materializa nicioada….

  7. Freddy NrG spune:

    Câtă ipocrizie ! Câtă nerusinare si nesimtire !
    “Prietene” sa incepem cu inceputul !
    Cine a pus primul filmulet pe youtube ?! De unde-l avea ?! R: Cineva din redactia TvM. De ce ?! Pentru ca i s-a parut funny, ptr ca e un om lipsit de scrupule, desi, mai mult ca sigur stia situatia lui Ciprian. GARANTAT ! Piatra-Neamt e un oras mic, sunt ferm convins ca fiecare se cunoaste cu fiecare ! Se stiu oamenii strazii, se stiu locurile pe care le frecventeaza, asa ca nu incerca sa prostesti pe nimeni cu textele astea de doi bani si cu explicatii hilare.
    “4.Ieşirea pe care unul dintre prezentatori a avut-o a fost spontană” ?! ?! Băăăăăi nene, chiar ne crezi prosti ?!?!!? Si daca inchid ochii il vad pe ala cum rade de gestica, mimica si tonul lui Ciprian, iar tu spui ca a fost o iesire ?!
    Daca scopul era de a arata adevarata fata a lui Ciprian, “redactorii” p*lii asa ar fi trebuit sa inceapa, prin a declara scopul interviului, de a-i blama pe cei care pana mai ieri cu siguranta radeau dar, acum se dau mari comentatori si asa mai departe. Am revazut interviul de cateva ori bune, in speranta ca poate la prima vizionare am fost luat de val si la fel ca si celorlalti mi-a venit sa injur, sa-mi reneg cetatenia dar, de fiecare data cand l-am revazut, am avut acelasi sentiment de scarba si greata fata de cei doi. Daca cel cu camasa in carouri rade cu gura pana la urechi, celalalt incearca sa-i induca in raspunsuri celebrul “Nu stiu”, iar pe final de interviu vazand ca nu reuseste sub nicio forma îi cere deschis.
    Pana si din editarea primul clip, nu s-a incercat a se obtine altceva decat “cea mai tare faza” si implicit rating oe canalul youtube. Nu ai de castigat ?! Mincinosule ! Nu ai de castigat acum ! Pe viitor insa, cine se va bucura de popularitate si de trafic pe 1doi3.ro ?! Lumea va mai intra garantat, sa mai descopere noi “realizari” de ale voastre.
    “fiindu-i adresate întrebări legate de felul în care arată viaţa lui după valul de popularitate din ultimul timp” Intrebarea despre viata lui sexuala, era legata de valul de ascensiune al popularitatii ?! Da’ ce satisfactii si fantezii ascunse iti creaza viata sexuala a altei persoane, mai ales a uneia cu dizabilitati ?!

  8. LiriC spune:

    Fiti seriosi.. se vede clar atitudinea celor 2 comentatori … asta macar daca si sunt comentatori adevarati..
    Sper ca videoclipul sa dispara cat mai rapid.

  9. constanta spune:

    din ce am vazut pe youtube l-au copiat extrem de multi. f mici sanse sa dispara. oricum mie mi se pare ca tipul care scrie pe site are dreptate intr-un fel. toti il credeau cel mai prost din curtea scolii pe “nu stiu” acum 2 zile. acum toti il cred un om cu un suflet bun

  10. Alex spune:

    Mare parte din ce ati scris aici este adevarat, insa atitudinea celor 2 moderatori a fost penibila! NU poti rade de un om cu probleme! Una e sa vezi o emisiune la televizor si sa razi si alta e sa o faci de fata cu el. E URAT! Cred ca dupa clipul respectiv cea mai buna abordare ar fi un clip cu tipul din stanga care se amuza copios la interviu, clip in care sa-si ceara scuze public pentru atitudinea lipsita de respect!

  11. Alex spune:

    “3. Chestionarul a fost conceput pentru a nu leza în niciun fel imaginea lui Ciprian, fiindu-i adresate întrebări legate de felul în care arată viaţa lui după valul de popularitate din ultimul timp, iar apoi au fost abordate şi subiecte generale ale zilelor noastre.”

    WTF? Intrebari pertinente? Cand intrebi un om cu dizabilitati cum se simte acum ca e vedeta, cand el saracul traieste de pe o zi pe alta.. vi se pare o intrebare pertinenta? zambind printre dinti asa? Sunt multe intrebari ironice acolo care nu isi aveau locul. RUSINE!

  12. Eu:P spune:

    eu zic ca prin interviul asta toata lumea stie acum ca Ciprian este un om cu “probleme” , dar acelasi lucru il pot spune si despre papagalii aia de prezentatori , cel putin cheliosul ala bashinos e cel mai prost prezentator care l-am vazut pana acum !! :) )

  13. Lory spune:

    Da, se pare ca a urmat valul II de penibilitate! Nu stiu care este profilul cititorului acestui blog, dar sper ca nu se adreseaza unui copil de gradinita caruia ii vinde educatoarea gogosi ca sa stea cuminte! Daca nu erau atat de controversata inregistrarea se mai gasea oare careva sa faca bine, sa devina peste noapte erou, sa aduca niste explicatii ce ating parti legale foarte subtil?! Astea trebuiau precizate initial, nu vi se pare domnilor care pomeniti numele orasului Piatra Neamt in videoclipul acesta daca pot sa-i zic asa? Ati auzit cumva de cuvantul “ASOCIERE”? Vi se pare normala o asociere a pietrenilor cu acest baiat, cu acest circ, cu acei moderatori care nu se pot abtine din ras in timpul interviului, nici macar scoliti bine se pare ca nu au fost, nu prea se pricep la disimulare. Nu ar fi niste actori tocmai competenti dar nici in rolul de moderatori nu le sta foarte bine. Nu mai incercati justificari de astea pe care nu le credeti nici voi! Hai sa fim seriosi!

  14. Lucian spune:

    Bai baieti…daca stiati sa prezentati interviul intr-un mod onorabil aveati de castigat popularitate…asa acu o sa va scuipe toti pe strada…

  15. Alex spune:

    Bai in principiu DA CIPRIAN E VEDETA…SI CEI DOI SUNT PREZENTATORI. JMEKER ORAS PIATRA NEAMT FRUMOASA TARA ROMANIA. eu am o intrebare baietii aia doi sunt colegi de clasa cu Ciprian sau cum?

  16. Iuly spune:

    CONCLUZIA : un om cu valori morale, suflet minunat si foarte inteligent, care merita tot respectul … E un exemplu pentru fiecare!!!
    … si totusi daca nu se realiza si acest interviu lumea nu avea ocazia sa afle cine este cu adevarat Ciprian [ indiferent, care era la inceput scopul interviului ] ….
    BRAVO CIPRIAN !

  17. Laura spune:

    Intr-un fel ati facut bine ca le-ati aratat oamenilor si cealalta latura a acelui persoaj dar .. sa fim seriosi , am inteles ca va mai scapa cateodata un raset dar .. in cele doua videoclipuri chiar ati intrecut masura..si nu cred ca sunt singura cu aceasta parere , in primul rand si unele intrebari au fost foarte , dar FOARTE , aiurea puse . De exemplu , omul are si el o anumita intimitate . “Nu te lasa mama?” . Penibil . Alt cuvant nu gasesc la momentul de fata :-? Consider ca nu era chiar necesar sa ii puneti asa intrebari , bineinteles mai sunt si altele dar .. De un singur lucru va asigur : cei care privesc interviul nu rad , cum ati facut-o voi , nu e absolut nimic de ras , decat nesimtirea celor 2 . Nu vreau sa judec pe nimeni , imi exprim propria parere , nu mi se pare asa ‘genial’ interviul facut de voi . Se putea ceva mai serios , sunt sigura ! Bafta .

  18. Iuly spune:

    p.s. : Si da rusine pentru intrebarile puse si modul in care ati reactionat la raspunsurile lui …

  19. cleontie spune:

    Rusine sa va fie pentru interviu, pentru postarea lui pe internet, pentru cei 2 prezentatori, si mai ales pentru ca aveti nerusinarea de a “incerca” sa iesiti basma curata din toata povestea asta.
    Sa spuneti multumesc ca nu aveti o mana sau un picior, decat sa fiti precum Ciprian.
    Televiziunea – O RUSINE
    Ciprian – Un mare om, un mare caracter. Incercati sa invatati de la omul asta nu sa va bateti joc de el.

  20. you don't have a clue spune:

    FLORIN FTW meritati un atack DDOS!!!!asa strong

  21. Andrei spune:

    Am ajuns aici după articolul lui Bendeac care are un punct de vedere decent. Singura problemă cu acest interviu sunt cei doi „jurnaliști” neprofesioniști, pentru că Ciprian prin simplitatea lui este mult mai înțelept decât foarte mulți dintre noi!

  22. Vlad spune:

    Auziti, credeti ca pune cineva botul la textul vostru lung de PR? Daca tot va faceti de c**t, macar angajati niste piaristi compententi, ok?

    V-ati folosit de saracul om care probabil are mai multa imagine decat va avea vreodata postul vostru jalnic. Mai aveti si impertinenta sa puneti utilizatorii sa intre si pe pagina voastra sa “clarificati” problema.

    Ati avut un spike de trafic acum si de notorietate…nu o sa dureze mult si veti ramane un post mic si de cacat. Incercati sa iesiti in evidenta altfel…cam atata puteti si asta a fost apogeul vostru, bucurati-va cat dureaza.

    Si inca ceva sa va ganditi. Daca un retardat si-a dat seama ca isi doreste sa fie mai bun, poate invatati si voi ceva de la el.

    Adevaratele intentii au fost sa prezentati cazul lui, nicidecum sa castigati rating si notorietate…ma surprinde efectiv cum puteti sa mancati bullshit cu atata pofta…sa va fie de bine.

  23. Andi spune:

    Buna seara,

    Sunt uimit sa vad atata nesimtire. Cum va permiteti sa va bateti joc de un om cu handicap in asemenea hal?! Vreti sa-l ajutati nu? Atunci de ce mama dracu’ nu ati trimis doi reporteri cu capul pe umeri? Ce cautau idiotii aia (ca altfel nu le pot spune) acolo?
    Da, nu pot spune ca acel celebtru “nu stiu” nu m-a amuzat. Nu am zis niciodata insa ca acel om este prost sau mai stiu eu cum…
    Intetia a fost buna, dar a iesit cu totul altceva. Ce mai pot spune??? – RUSINE! Ciprian merita niste scuze. Nu mai incercati sa ajutati lumea pentru ca nu va iese.

    Andi

  24. ioana spune:

    Sunteti pur si simplu de cacat. Niste idioti de pseudojurnalisti care au gasit ei un subiect magic. Sper sa ajungeti sa constientizati cu adevarat cat de jenanti sunteti.

  25. simon says spune:

    Le urez celor doi reporteri sa aiba copii exact la fel ca el.

  26. Are dreptate Bendeac, singurl sau scop a fost sa creeze un personaj simpatic, si la fel ca si cu povestea lui Banel, a devenit foarte cunoscut datorita lui Bendeasc, dar totodata si iubit..

  27. alin spune:

    si cu intrebarea legata de sex, cum ramane? nu in bataie de joc a fost pusa? mi jale di dansii….

  28. White Shadow spune:

    ne luati de fraieri ma ????

    sunteti penbili din toate punctele de vedere, niste oameni de nimic, 0 caracter!!!!!!!!!

  29. - spune:

    “4.Ieşirea pe care unul dintre prezentatori a avut-o a fost spontană, iar moderatorul nu a avut intenţia de a râde de problemele ce ţin de sănătatea acestuia. A fost un gest necontrolat şi regretabil în acelaşi timp.”
    EIII NU ZAU?! SA VA FIE RUSINE BAI CIUPALACILOR, MAI ALES LA BARBOSU ALA. RUSINE!!!

  30. cristi spune:

    Spre deosebire de celelalte cazuri virale, mediatizate foarte mult, el nu incearca sa fie amuzant sau sa dea cu “perle” in telespectatori.
    Este pacat ca se exploateaza persoanele cu handicap pentru a creste notorietatea unui post de tv care oricum se va balaci in anonimat dupa acest interviu.
    Macar el recunoaste ca nu stie, ceea ce ar trebui sa dea de gandit multor oameni, stie sa cedeze in situatii conflictuale si mai ales sustine ca trebuie sa fim mai buni tot anul, nu doar de sarbatori. Oarecum a schimbat impresia multor oameni cu acest interviu, deci are si o parte pozitiva. Oricum a rezistat intentiei celor doi de a duce discutia unde credeau ei ca e punctul culminant.
    Si cea mai buna intrebare este: De unde a aparut primul film cu “Nu stiu!” ??? Eu am vazut un microfon. Sa fie oare cineva de la postul local care se preocupa atat de mult de soarta lui??? Ipocritilor!

  31. bogdan spune:

    ati gasit un prost si va bateti joc de el,sunteti niste oameni de nimic

  32. anca spune:

    cei doi sunt niste nesimtiti!felul cum i-au adresat intrebari, ce fel de intrebari i-au pus si cum au reactionat la raspunsurile lui Ciprian.Rusine sa va fie!huoooo

  33. grigoras virgil spune:

    inca ceva, daca aveati intentii bune il puneati sa-si dea fesul si jacheta de pe el, nu-l bagati asa pe sticla, voi bine mersi, dezbracati si pe ciprian, pt a-l ridiculariza si mai mult l-ati bagat asa.
    si oricum rasul tau, cel barbos era fortat, pt a vedea lumea cat de inteligent esti, esti jalnic, de fapt(toti filozofii au barba, dar nu toti cei ce au barba sunt si filozofi, mai gandeste-te)
    il loc de explicatii,mai bine va cereati scuze,ar fi fost, cel putin, de bun simt

  34. Iuli spune:

    Totusi , prezentatorii l-au ironziat ..

  35. Iuli spune:

    L-au intrebat de tigariile etnobotanice :| daca le-a incercat .. :-j

  36. Anonim spune:

    “Un simplu om,devenit vedeta? Nu stim.” BAH nenorocitilor ce p**a mea e cu titlu asta bah si cica incercati sa-i refaceti imaginea si aia 2 se sparg de ras.mai am sa va spun un singur lucru RUSINEEEEEE.

  37. Anonim spune:

    Si premiul pentru REPORTERII ANULUI 2010 se acorda celor doua tentative de pseudo-reporteri la apelul bocancilor.

    Unul are ceasul cat conserva iar celalalt si-a cumparat, din bazar, geaca si manusi cocalaresti si nu le mai da jos nici cand ia un interviu (va este cunoscuta aceasta atitudine de cocalar rupt de foame dar cu Apple?).
    Cei 2 COCAREPORTERI ar fi o sursa foarte buna de inspiratie pentru emisiunea “IN PUII MEI” daca tot vor sa fie cunoscuti.

  38. ildy spune:

    sunt foarte multe comentarii asupra acestui interviu si pro si contra dar eu cred ca nu au gresit cei de la TVM cu acest interviu pentru ca nu aveau de unde sa stie ca se va face atata caterinca pe seama interviului in plus ei nici nu au avut de castigat nimic bun din toata chestia asta ci au primit injurii asupra lor.despre prezentatori pot sa spun ca au procedat foarte bine si le urez tot ce e mai bun in viata iar restul care nu au de lucru si aduc tot felul de cuvinte urate asupra televiziuni tvm sa si vada de viata lor nu de a altora.

  39. sss spune:

    AIA E TELEVIZIUNE? SUNT GRESELI MARI MARI FACUTE DE ASA ZISII REPORTERI! DUPA CE CA HABAR N-AU DE CAMERE SI SE HLIZESC LA CE E PE DUPA CAMERE, DUPA CE CA N-AU BANI DE O LUMINA CA SA DISPARA UMBRELE SAU ALTELE, MAI FAC SI PROSTII DE GENUL. NU STIU AU DAT CNA-UL LICENTA LOR!

  40. ildy spune:

    pana la urma e prea tarziu pentru a mai face ceva imi pare rau pentru ce a iesit din toata chestia asta

  41. Anonim spune:

    Postul de televiziune TELE’ M a devenit TVM prin cedarea licenţei audiovizuale si aparţine radiodifuzorului S.C. TVM MEDIA GRUP S.R.L. (licenţă audiovizuală nr. TV 077.2/03.11.1994, decizia de autorizare nr. 161.0/21.03.1996 şi reautorizare nr. 161.3/23.10.2007).

    „Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune TVM cu somaţie publică, întrucât în emisiunea „Cotidian – Caravana vedetelor la Piatra Neamţ”, din 25 martie 2010, au fost prezentate informaţii detaliate despre un joc de noroc, fapt de natură a atribui acestei emisiuni un caracter publicitar cu conţinut comercial mascat.

    Acest fapt contravine legislaţiei audiovizuale, care prevede că publicitatea trebuie să fie uşor de identificat şi separată, prin mijloace optice şi acustice, de conţinutul editorial, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise.”

    Cam asta inseamna TVM Piatra Neamt. Atat pot si atat fac.

    Intrebare: Daca ne adunam mai multe persoane si inaintam o petitie catre CNA referitoare la acest interviu, din punct de vedere al legislatiei si al normelor CNA se numeste recidivare si o sa fiti judecati ca atare. Am dreptate?

  42. portobello spune:

    Cred ca Mihai Bendeac in semn de multumire , ar trebui sa-l distribuie citeva episoade pe Ciprian si Dorel in citeva episoade,pentru a avea si ei un cistig material din toata chestia asta, sau ar trebui sa fie invitatii la toate emisiunile de gen.

  43. Vicol spune:

    Bună! Sunt student la jurnalism și sincer vă zic că ar trebui să se facă selecție în alegerea subiectelor de televiziune. Ăsta nu este un subiect de râs(de făcut pamflet), ci mai degrabă unul îngrijorător, prin care noi, oamenii, ar trebui să luăm atitudine. Sincer, dacă ar fi sa profesez pe meseria de jurnalist, aș evita subiectele de acest gen și m-aș axa mai degrabă pe cele de interes public(care implică seriozitate). În ceea ce priveste clipul, se știa de la început că acest om nu competent spre a oferi un interviu, iar în al doilea rand, îl puteau ajuta, nu rezumându-se la a-i denigra imaginea și în a face subiecte de pamflet pe seama lui. În concluzie asta e România în care trăim. Degeaba se spune că străinii sunt răi cu noi, dacă noi (colectivitatea) nu știm ce înseamnă A RESPECTA PE CINEVA!

  44. Alice spune:

    eu il admir pe ciprian
    e un baiat cu intentii bune,care nu raspunde la “golaniile” altora
    capu sus ciriane si fii binecuvantat !

  45. Alice spune:

    cipriane *

  46. radu2000 spune:

    aceasta este o fapta penala procurorilor va rog autosesizativa

  47. radu2000 spune:

    daca cunoasteti codul penal? arestati penali

Lasa un comentariu

Anunta-ma cand cineva comenteaza in acest post

Partenerii nostri. Vrei sa ne fii partener? Contacteaza-ne !

Tonique Club Scala Club Neamt Virtual Fotograf Piatra Neamt Irish lucianbodnar.ro

VinylSessions.com
WP Like Button Plugin by Free WordPress Templates